Putem spune ca tapetul a aparut de fapt in China, mai intai pentru
ca locuitorii acestei tari au fost cei care au inventat hartia, si
apoi pentru ca tot ei au fost primii care au inceput sa lipeasca pe
pereti hartie de orez (aproximativ in anul 200). In 105, la curtea
imparatului chinez Ts'ai Lun s-a inventat o modalitate de a fabrica
hartie din resturi textile. Undeva pe la mijlocul secolului al VIII-lea,
cativa prizonieri chinezi care cunosteau tainele prepararii hartiei,
au dus cunostintele lor la arabi, care, in schimb, au raspandit modul
de fabricare in toata zona orientului mijlociu. Pana in secolul al
X-lea, arabii au reusit sa inlocuiasca fibrele textile cu lemn sau
bambus, creand o foaie si mai fina de hartie.
In timpul secolului al XII-lea, tehnica fabricarii
hartiei s-a raspandit si in Europa. Primele bucati de hartie imprimate
reprezentau suveniruri religioase, cunoscute astazi cu numele de
''helgen''. Cea mai veche, despre care se stie astazi, este o ilustratie
a Fecioarei Maria, dateaza din anul 1418 si se afla la Biblioteca
Regala din Bruxelles.
Jean Bourdichon a ''pictat'' 50 de role de hartie
cu ingeri, pe un fundal albastru, pentru Louis al XI-lea, in 1481.
Regele ordonase crearea unui tapet portabil pentru ca dorea sa il
duca cu el dintr-un castel la altul.
Au mai fost si alte comenzi de acest gen, care au
venit din partea unor oameni instariti, insa nu se poate spune ca
tapetul a existat cu adevarat inainte de inventarea tiparnitei,
in sensul in care il stim astazi.
Primul fragment de tapet fabricat in Europa, care
mai exista si astazi, s-a gasit pe barnele cladirii colegiului Lodge
of Christ din Cambridge, Anglia, si dateaza din anul 1509. Este
de inspiratie italiana si este imprimata pe spatele unei proclamatii
emisa de Henri al VIII-lea.
Prima asociatie a celor care lipeau tapetul pe pereti
a fost inregistrata in Franta, in 1599.
In 1675, Jean-Michel Papillon, un gravor francez considerat inventatorul
tapetului, a inceput sa realizeze fasii de hartie cu modele care
se ''potriveau'' cand erau lipite una langa alta.
Acesta poate fi considerat inceputul tapetului.
Cel mai vechi exemplu de tapet care mai exista si astazi se afla
in Worchester si a fost realizat in jurul anului 1680.
Metodele de manufactura dezvoltate de britanici sunt
foarte importante, iar produsele care ieseau din atelierele din
Londra secolului al XVIII-lea erau foarte la moda.
La inceput, cei care doreau sa fie in ton cu ultimele
tendiente comandau modele de tapet pictate manual, care imitau elemente
arhitecturale, sau materiale precum marmura sau stucaturile; in
timp insa, tapetul s-a impus prin calitatile sale, nu numai pentru
aspectul vizual.
De cele mai multe ori li se adaugau margini impletite
sau bucati de panza, iar tapetul care imita catifeaua era foarte
popular in acele timpuri.
Tapetul a fost adus in America in anul 1793, iar primul
care a inceput sa il fabrice a fost Plunket Fleeson. La inceput,
colonistii au copiat moda europeana, adoptand o gama variata de
modele, de la cele neoclasice, la cele florale. In scurt timp au
aparut firme care imprimau modele patriotice.
In 1778, Louis al XVI-lea a emis un decret conform
caruia lungimea unei role de tapet trebuia sa aiba jur de 1 metru.
Francezul Christophe-Philippe Oberkampf a inventat masina care putea
imprima hartia de tapet, iar compatriotul sau, Nicholas Louis Robert
a descoperit modul in care sa realizeze o rola de tapet continua.
Pana in anii 1800, erau foarte la moda tapetele care
reprezentau peisaje din Franta; ele erau realizate pe blocuri cu
basoreliefuri sculptate manual (unele din ele aveau nevoie chiar
de 5.000 de astfel de blocuri).
In 1893, englezul Charles Harold Potter a inventat
o masina care putea imprima in patru culori, cu modele facute manual
pe cilindri - o astfel de masina putea ajunge la performanta de
a imprima 400 de role pe zi. Pana in 1850 s-au descoperit masinari
care puteau imprima in 8 culori, si din 1874 au aparut si cele care
aveau cate 20 de nuante.
In 1888, Ferdinand Sichel a realizat prima pasta de
lipit tapet, care era gata de folosit. Masinile care lipesc tapet
au aparut pentru prima oara la inceputul secolului XX.
In perioada victoriana, camerele expuneau pe pereti tapete de diferite
tipuri, majoritatea ostentative si de prost gust, mai ales ca inventarea
masinii de facut tapet a facut sa acesta sa fie accesibil fiecarui
om, nu numai celor bogati.
Artizani precum Louis Comfort Tiffany si William Morris,
cu peisajele facute de ei - imprimate manual pe tapet, prin metoda
blocurilor de lemn - au venit sa simbolizeze curentul Art Nouveau.
Perioada victoriana, in general, a fost propice pentru raspandirea
tapetului, mai ales a modelelor foarte incarcate.
Mai mult, anii '20 sunt numiti si epoca de aur a tapetului,
pentru ca in acea perioada s-au vandut mai mult de 400 de milioane
de role.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, intreaga industrie
a tapetului a cunoscut o adevarata revolutie, datorita aparitiei
plasticului, care oferea rezistenta, durabilitate si era usor de
spalat.
In zilele noastre, la moda este fototapet-ul. Sunt
pastrate etapele de evolutie si ale acestuia, pe piata fiind inca
expus spre vanzare fototapet din hartie (care nu permite curatarea
si genereaza o serie de probleme la dezlipire), dar din urma vine
adevarul fototapet
personalizat.